COSTEL POPA - Geologul care a îmbrățișat
cântecul popular al Văii Târnavelor


despreLa 29 de ani, medieşeanul Costel Popa explorează lumea cântecului popular pe care îl iubeşte dintotdeauna.

Folclorul este o comoară nepreţuită a românilor. De asta este convins tânărul Costel Popa, cel care îşi pune tot sufletul în fiecare piesă pe care o interpretează.

Muzica e un dar, iar cei care primesc acest dar sunt datori la rândul lor să dăruiasca cântul lor, spre alinare și bucurie sufletească. Medieşeanul Costel Popa ştie acest lucru, şi mai ştie că este dator să ducă mai departe tradiţia cântecului popular românesc. I-a plăcut muzica populară românească de când se ştie, iar acum cântă din suflet pentru suflet.

Serbarea din copilărie

Pentru fiecare artist vine un moment în care simte că şi-a găsit vocaţia în viaţă. Costel a avut parte de acest moment la vârsta de 9 ani. Era în clasa a patra, iar mama lui l-a pregătit pentru o serbare cu un cântec popular. Nu orice cântec, ci „Doamne ocroteşte-i pe români” din repertoriul doamnei SAVA NEGREAN BRUDAȘCU. A smuls ropote de aplauze, şi atunci a ştiut ce trebuie să facă mai departe.

În lumea satului

Cu ajutorul mamei sale, Costel Popa a început să îşi îmbogăţească cunoștințele vizavi de tot ceea ce înseamnă “folclor”. Vacanţele petrecute în satul Idiciu din judeţul Mureş, acolo unde locuiesc bunicii săi, au fost adevărate momente în care a învăţat cu adevărat să-l preţuiască, dar mai ales să cânte cu sufletul. „Vacanţele din copilărie nu se uită niciodată, şi pentru mine era ceva deosebit să-mi petrec timpul acolo în satul bunicilor. Lumea satului era cu totul şi cu totul aparte, oamenii erau altfel, mai buni, mai liberi față de cotidianul zilnic de la oraș cu care avem noi de-a face zi de zi și de asemenea, mai curaţi la suflet. Acea lume din cântecele pe care le învăţam, o regăseam în satul bunicilor. Îmi aduc aminte că-i cântam bunicului si lui îi plăcea să mă asculte. Mai ales la anumite cântece avea o lacrimă în colţul ochilor, dar eram prea mic să înţeleg atunci”, îşi aminteşte Costel Popa. Acum din pacate bunicul s-a stins dar am ramas cu cea mai frumoasa amintire si anume, înainte cu un an de a se stinge din lume, mai precis în 2014, a fost alaturi de mine, in rolul parintilor din cel mai frumos cantec al meu dedicat parintilor, în videoclipul MAMĂ, TATĂ, VĂ IUBESC. Și astfel a ramas și va rămâne viu, mereu, în sufletul meu. Il puteti urmari pe acest link https://www.youtube.com/watch?v=SIX7Bq7sXZM&index=9&list=PLK8GZFohGRVWcHBuDUbXWw0WFtX6F8YP6

brau