SARBATORILE DE IARNA LA ROMANI

Cele mai importante şi aşteptate sărbători tradiţionale româneşti sunt cele de iarnă, serbate din 25 decembrie până în 6 ianuarie printr-o serie de manifestări şi tradiţii. Datinile specifice acestei perioade diferă de la o zonă la alta a ţării, dar cu toate acestea, solidaritatea şi credinţa pentru cele sfinte sunt peste tot aceleaşi.

Crăciunul este cea mai veche sărbătoare din calendarul bisericesc şi celebrează Naşterea Mântuitorului Iisus. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit şi Anul Nou în ziua de Crăciun. La români, în unele sate bănăţene şi transilvănene, zilei de 1 ianuarie, Anului Nou, i se mai spune şi Crăciunul Mic.

Cel care vesteşte apropierea sărbătorilor de Crăciun este Sfântul Nicolae, serbat  pe 6 decembrie. În zilele rămase până la Crăciun gospodinele fac curat în casă şi în curte, pregătesc bucatele tradiţionale (cârnaţi, sarmale, cozonaci, colaci şi turte), iar bărbaţii taie porcul în ziua de Ignat, (20 decembrie).

În 24 decembrie începe sărbătoarea Naşterii Domnului, cu seara de Ajun. Acum se împodobeşte bradul, obicei moştenit de la romani, suprapus peste cel autohton al butucului de Crăciun, prin arderea unui trunchi de brad, semnificând renaşterea, şi este aşteptat Moş Crăciun.

Grupuri de colindători pornesc a cânta pe la case, primind de la gazde covrigi, nuci, cozonac şi băutură.

În ziua de Crăciun, după slujba de la biserică, românii se aşază la masa încărcată de bucate preparate din carne de porc: sarmale, cârnaţi, fripturi, tobă, caltaboşi şi nelipsiţii cozonaci.

În multe regiuni ale ţării se practică Viflaiemul sau Irozii, o dramă religioasă care înfăţişează misterul Naşterii Domnului, la care participă copii, interpretând pe Irod, Cei trei Crai de la Răsărit, Soldatul, Preotul, Ciobanii sau Îngerul.

Anul Nou contemporan este un ceremonial nocturn de celebrare a morţii şi renaşterii simbolice a timpului şi divinităţii adorate, la cumpăna dintre ani. În spaţiul carpato-ponto-danubian se cunosc trei începuturi de an: 1 ianuarie (anul nou civil), 1 martie (anul nou agrar) şi 1 septembrie (anul nou biblic).

În seara de Ajun şi în ziua de Anul Nou, ceata de urători formată din doi până la douăzeci flăcăi sau bărbaţi proaspăt însuraţi pleacă din casă în casă să ureze cu plugul sau cu buhaiul, obicei străvechi agrar prin excelenţă, numit Pluguşorul. În dimineaţa Anului Nou, copiii obişnuiesc să meargă cu Sorcova şi cu Semănatul.

E vremea colindelor

Colinda este zestre fără seamăn a simţirii bunătăţii, omeniei şi statorniciei noastre, efigie a sfântului Crăciun, cu simbolistica şi ceremonialul său, împodobind îndeletniciri şi rosturi tradiţionale, devenind poezia şi oglinda acestora, temeinica unitate a pământului şi a poporului român.

Colindele dau o măreţie imperială nopţilor de Crăciun, ducând din casă în casă vestea cea mare a Naşterii Domnului. Ele sintetizează întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc.

În colindele poporului român regăsim stratul străvechi, dominat de eresurile duse de greci în migraţia lor sudică şi transpuse în viitoarea lor mitologie, stratul precreştin, despre aşteptarea evenimentelor care au făcut posibile Evangheliile, şi stratul creştin, adus de biserică. Toate însă, într-o întrepătrundere, trăiesc în satul nostru veşnic.

În trecut, când formele tradiţionale erau mai bine păstrate, colindatul era un spectacol măreţ, la care participa întreaga colectivitate a satului. Colindele se cântă, începând cu noaptea de 24 spre 25 decembrie, până la Bobotează, fiind urmate de urările specifice sărbătorii de Crăciun şi de Anul Nou.

Colindătorii sunt primiţi de gazde cu bucurie, ospătaţi cu mere, nuci, plăcinte şi cu băutură.

Colindatul îl încep copiii de vârstă şcolară, care, în după-amiaza Ajunului, pornesc prin sat cu straiţele. Actanţii principali sunt însă cetele de feciori.

Versurile colindelor sunt de o mare varietate şi frumuseţe, dominate de optimism, în care sunt formulate dorinţele şi năzuinţele oamenilor, iar componenta lor melodică contribuie esenţial la religiozitatea şi la emoţia cu care sunt ascultate.

Pe alocuri, se practică şi descolindatul, care constă în replicile dure pe care le dau colindătorii celor care nu-i primesc şi care nu respectă datina.

Ceata junilor sau a feciorilor este unul dintre obiceiurile de iarnă care încă se mai practică, spre exemplu în Mărginimea Sibiului, sau în alte sate transilvănene, şi nu numai.  În satul Deal, judeţul Alba, ceata junilor este denumită „Ficiorii de la Bute”, butea derivând de la obiceiul umplerii buţii cu vin în ziua de Sfântul Nicolae şi reprezentând „gazda”, casa închiriată pentru această perioadă.

Ceata feciorilor din Săliştea Sibiului

Feciorii de la Săliştea Sibiului, după ce se adună la „gazdă”, îşi aleg cu grijă repertoriul şi îşi tocmesc o bucătăreasă care să le prepare alimentele primite de la săteni.

În ziua de Ajun, feciorii, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, încep a colinda notabilităţile satului: primar, preot, notar, învăţător, după care colindă întregul sat. Pentru ca alaiul să-şi facă mai bine simţită prezenţa, uneori este însoţit de ceteraşi, fluieraşi, clarinetişti.

În fiecare casă sunt aşteptaţi pe masă cu un colac împodobit, carne afumată, cârnaţi şi cu bani. La casele cu fete mari, pe lângă membrii familiei, vin fete şi neveste din vecini şi joacă două-trei jocuri cu junii.

Colindatul continuă în prima zi de Crăciun, după masă, mergându-se din casă în casă la toţi gospodarii. În colindele lor tinerii laudă înţelepciunea şi hărnicia gospodarului, vitejia feciorilor şi frumuseţea fetelor.

A doua zi, împărţiţi în grupuri mai mici, de trei-patru persoane, pornesc după alimente (ouă, varză, carne, zarzavaturi) puse în coşuri şi în traiste de femei şi de fete.

A treia zi, la Pavilionul unde se strângeau seară de seară, junii îşi aleg fetele ce aveau să îi însoţească la „întâlnirea jocurilor”, din 28 decembrie. De obicei flăcăul ce avea să se căsătorească curând este însoţit de logodnica sa, iar ceilalţi de surori sau de alte fete (rude mai apropiate). Seara sunt invitaţi la cină oaspeţi din localitate: familii de tineri şi vârstnici.

În a patra zi de Crăciun, în Piaţa din Sălişte are loc întrunirea tradiţională a tuturor societăţilor de juni din Mărginimea Sibiului, cunoscută sub numele de întrunirea jocurilor. Totul se desfăşoară după un ritual bine stabilit, iar în final, toţi se prind într-o mare horă.

În seara de 31 decembrie, fetele sunt din nou invitate la cină. La miezul nopţii junii, fetele şi muzicanţii, plătiţi să îi însoţească pe durata acelor zile, pornesc spre pavilion cântând melodii de jale. O dată ajunşi acolo, înscenează o înmormântare cu un sicriu pe care este gravat anul ce se încheie. Se întorc apoi la gazdă, cântând şi dansând, salutând anul nou ce începe.

Petrecerile junilor se încheie cu plânsul butoiului, „prieten” ce i-a slujit cu multă încredere de-a lungul celor douăsprezece zile de sărbătoare. 


JOCUL MĂŞTILOR

 

Obiceiul „Crailor” sau al „Irozilor”, surprins în satul Deal, judeţul Alba.

În riturile de Crăciun şi de Anul Nou, de o largă răspândire se bucură, în concordanţă deplină cu schimbarea vremii, jocurile cu măşti. Având la bază credinţa conform căreia, atât în viaţa oamenilor, cât şi în curgerea timpului, în anumite clipe de cumpănă, luptele dintre bine şi rău pot influenţa destinul fiecăruia, oamenii au recurs, încă din cele mai vechi timpuri, la purtarea măştilor, ascunzându-şi identitatea pentru a ţine la distanţă spiritele malefice. Combinând iscusit materiale dintre cele mai neaşteptate: lemn, ţesături, piele de oaie, capră sau urs, diferite podoabe (mărgele, clopoţei), meşterii populari creează măşti şi costume de o uimitoare varietate şi expresivitate.

Măştile populare de Crăciun şi Anul Nou apar în datinile legate de: perioadele de trecere ale omului (nuntă, moarte); anumite zile din an; trecerea de la un anotimp la altul sau în cele legate de muncile agricole şi practicile gospodăreşti.

Jocul caprei, al ţurcii sau al brezaiei, jocul ursului sau al căiuţilor, cu toată suita lor de personaje, încântă, fascinează, sperie şi uimesc totodată. Purtătorii măştilor îşi pierd identitatea şi intră în roluri care îi eliberează de tensiuni, devin liberi, eliberaţi fiind de reguli şi de legi, iar în acţiunile lor „răstoarnă” lumea, creând pentru scurt timp o altă lume.

Orice început de an reprezintă o regenerare simbolică a lumii şi astfel, pentru o scurtă perioadă de timp, ordinea de zi cu zi, regulile şi ierarhiile se răstoarnă, conturând haosul dinaintea zămislirii cosmosului.

Măştile sunt doar o parte a culturii populare, pe care noi mai avem norocul de a o vedea încă în parametrii ei de realitate simbolică, dar care, în ultima vreme, suportă presiunile erei tehnologice. Pentru omul de la oraş, masca s-a metamorfozat radical şi a devenit obiect decorativ.

În perioada 4-6 decembrie a.c. s-a desfăşurat la Sibiu cea de-a treia ediţie a "Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri", care a inclus şi momente inedite din "jocul măştilor".

 

CITEZ SURSA: Site-ul www.revista-ferma.ro, Materialele oferite de Biroul de presă al Muzeului Civilizaţiei Transilvane „ASTRA”, Complexul Naţional Muzeal „ASTRA”, Sibiu
Autori: Daniela Muntean, Delia Voina, Simona Ghiorghieş

 

Sarbatorile de iarna in traditia populara


Sarbatorile de iarna in traditia populara

De la San Nicoara la Mos Niculae

(6 decembrie) Poporul are habar mai putin de identitatea si biografia reala a Sfantului Nicolae, desi il tine foarte drag. San Nicoara, cum era indeobste numit in lumea traditionala, este mai degraba un personaj mitologic, in jurul caruia s-au tesut legende diverse si uneori nastrusnice, cu vagi ecouri din cultul bisericesc. El ar fi al doilea sfant facut de Dumnezeu si ar sta de-a stanga Acestuia (primul facut, Mihail, are cinstea sa stea de-a dreapta). San Nicoara (ajutat de San Toader) pazeste Soarele, care are adesea tendinta sa fuga, ca un cal naravas. San Nicoara e acum batran, dar in tineretile lui unii zic ca ar fi fost podar, iar altii ca ar fi fost corabier si pescar (ca protector al corabierilor, Sf. Nicolae este cunoscut pe scara larga, atat in Rasarit cat si in Apus). El ar fi oprit si apele Potopului pe vremea lui Noe. Se pare ca ipostaza de Mos Niculae, cu obiceiul de a face daruri copiilor (dulciuri pentru cei cuminti, insa nuieluse pentru cei neastamparati) e o inovatie oraseneasca, prefigurand darnicia mai substantiala a lui Mos Craciun.

Ignatul (20 decembrie)

Numele zilei se trage de la Sf. Mucenic Ignatie Teoforul, trecut in calendarul bisericesc la data respectiva. Pentru tarani, Ignat a fost insa un simplu om necajit care, vrand sa-si taie porcul, ca tot romanul, a scapat securea in capul lui tata-sau, omorandu-l pe loc, apoi caindu-se toata viata si primind mila de la Dumnezeu si Sfantul Petru. In ziua de Ignat se taie porcul si nu e bine sa lucrezi altceva. Cand tai porcul (care mai nou cica ar trebui adormit, dupa normele euIgnatulropene!), zici: „Ignat, Ignat, / Porc umflat“. Porcul nu-i luat chiar pe nepregatite, caci se spune ca, in noaptea de dinaintea Ignatului, isi viseaza cutitul... Cu sangele porcului se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca sa fie sanatosi peste an. Dupa taiere si transare, urmeaza „pomana porcului“, la care iau parte casnicii si ajutoarele. Regretata Irina Nicolau observa ca in popor se face o fina deosebire intre a taia porcul si a-l omori: daca respecti intru totul regulile traditionale (cum il injunghii, cum il parlesti, cum il transezi, cum il chivernisesti), atunci il tai (ceea ce e in firea lucrurilor, placand si lui Dumnezeu), in vreme ce, daca incalci regulile (ritualul), atunci se cheama ca-l omori, prefacand sacrificiul legiuit in crima nelegiuita! O vorba spune ca cine n-are porc gras de Craciun si cutit ascutit la vremea pepenilor, acela n-a cunoscut fericirea. Se mai zice, de asemenea: „Pastele fudulul“ si „Craciun satulul“ (niciodata romanul nu mananca atat de mult si de greu, ceea ce uneori umbreste bucuria spirituala a Craciunului, riscand sa-l prefaca in sarbatoare a pantecului, ispasita prin revolta ficatului sau a matelor, mai ales daca s-a tinut postul prealabil).

Mos Ajunul (24 decembrie)

Ajunul Craciunului apare personificat in chipul unui mos cumsecade, frate mai mic al lui Mos Craciun si despre care se spune ca ar fi fost pastor: Mos Ajunul. Acesta pare mai autohton decat Mos Craciunul actual, de import occidental. Romanul se pune sa chefuiasca inca din seara de ajun, cand in unele parti se crede ca vin si sufletele mortilor sa petreaca laolalta cu cei vii. Ca atare, pe masa se pune hrana anume si pentru ei (s-ar zice ca mortii nu prea trag la carne, ci mai degraba la colaci, turte si cozonaci). Copiii umbla cu Mos Ajunul („Ne dati ori nu ne dati...?“) si primesc mai ales nuci si covrigi. E bine sa se imparta bucate, atat in numele mortilor, cat si ca semn de belsug, fiind rastimpul prin excelenta al darurilor. Lipsa reciprocitatii e rau vazuta, iar pe alocuri se crede ca zgarcitii incaseaza pedepse de la Mos Ajun (cele mai grele fiind ale acelora care nu primesc uratorii). Daruitul de bani nu intra in optica traditionala, incetatenindu-se abia in mahalale oraselor (mai ales o data cu „tiganizarea“ colindatului).

Mos Craciun (25 decembrie)

Mos Craciunul cu plete dalbe, astazi imbracat in costum rosu, cu sacul doldora de jucarii sau alte atentii, deplasandu-se in sanie trasa de reni, de cerbi sau de iepurasi, nu tine deloc de vechile traditii rSarbatori de iarnaomanesti, ci reprezinta, ca si pomul (bradul) de Craciun, un imprumut tarziu din lumea apuseana, neatestat la noi inainte de secolul al 19-lea. Comunistii l-au rebotezat Mos Gerila (uzand abil tot de un nume de personaj fantastic din basmele populare), pentru a estompa pe cat cu putinta implicatiile religioase. Traditia crestina spune ca Mos Craciun ar fi fost proprietarul sau paznicul binevoitor al staulului in care a nascut Fecioara. Dupa o alta varianta a legendei, el a fost, dimpotriva, un om bogat si rau, care ar fi refuzat sa dea ajutor Mariei, de n-ar fi intervenit nevasta-sa, Craciuneasa. Ba mai mult, de furie ca femeia i-a ajutat pe straini, el i-ar fi taiat mainile de la coate, dar acestea s-au refacut in scalda Pruncului. Pentru inima ei buna, Craciuneasa trece drept patroana a moaselor. In fata unei asemenea minuni, Craciun insusi se spaseste si se crestineaza, devenind primul dintre sfinti. S-a spus si ca personajul popular ar fi continuarea unei vechi zeitati pagane a locului. Se stie, bunaoara, ca sarbatoarea Nasterii Domnului s-a suprapus pe vechea sarbatoare a nasterii zeului Mithra (Natalis Solis Invicti). In vechime, crestinii sarbatoreau tot acum si Anul Nou, ceea ce explica faptul ca Anul Nou actual (1 ianuarie) mai este numit pe alocuri si „Craciunul cel mic“.


Colindatul

Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, desigur precrestin, dar care, in timp, a ajuns sa faca, s-ar zice, casa buna cu crestinismul. Cantecelele respective atrag norocul sau binecuvintarea asupra oamenilor si gospodariilor, pentru tot anul care urmeaza. In vechime, colindele erau „specializate“ (de preot, de pastor, de fata mare etc.). O categorSarbatori de iarnaie importanta de colinde sunt strict legate de Craciunul bisericesc, evocand inchinarea magilor (Viflaimul sau Vicleimul - stalcire a numelui Betleem) sau panica si viclenia lui Irod (Irozii), culminand cu taierea pruncilor (cei 14000, pe care Biserica ii pomeneste pe 29 decembrie). Scenariile sunt simple, cuceritoare in naivitatea lor. Cam in acelasi timp, flacaii umbla cu Capra (Turca, Brezaia) sau cu Ursul, in cete pestrite si galagioase (ca e un obicei pagan se vede si din aceea ca in unele parti se zice ca astfel de colindatori „glumeti“ ar fi parasiti vreme de 6 saptamani de ingerul lor pazitor!), iar copiii cu Steaua („Cine primeste steaua cea frumoasa si luminoasa...“). Cantecele de stea cu care suntem familiarizati astazi (mai ales „Steaua sus rasare...“) sunt de origine culta, adeseori chiar bisericeasca. Plugusorul si Sorcova sunt legate de innoirea anului, neavand nici o legatura cu ciclul religios al Craciunului. Din pacate, toate par a fi pe cale de disparitie, sau in orice caz iremediabil compromise de transformarea lor intr-o forma de cersit tiganesc (extinsa stupid si penibil cam de pe la Sf. Nicolae si pana la Sf. Vasile).

CITEZ SURSA: Site-ul www.crestinortodox.ro, Autor Razvan CODRESCU, Lumea credintei, anul I, nr. 5.
 

Traditii, Credinte, Obiceiuri prezente in sarbatorile de iarna

 

 


Traditii, Credinte, Obiceiuri prezente in sarbatorile de iarna

Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata de familie sunt o componenta perena a culturii noastre traditionale. Cele mai raspandite si mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Craciunului si de sarbatorirea Anului Nou. Repertoriul traditional al obiceiurilor si traditiilor romanesti cuprinde pe langa colindele propriu-zise - cantece de stea, vicleimul, plugusorul, sorcova, vasilica, jocuri cu masti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (calutii, caluserii) - si o seama de datini, practici, superstitii, ziceri, sfaturi cu originea in credinte si mituri stravechi sau crestine. Dintre acestea, care exprima intelepciunea populara, realul sau fantasticul, esente ale bogatiei naostre spirituale, redam cateva specifice diferitelor zone ale tarii.

- Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an.

- In unele zone ale tarii, porcul se taie de Ignat, adica in 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost taiat in aceasta zi nu se mai ingrasa, caci si-a vazut cutitul. Sangele scurs din porc dupa ce a fost injunghiat se pune la uscat, apoi se macina si se afuma cu el, peste an, copiii ca sa le treaca de guturai, de spaima si de alte boli.

- In Bucovina, in Ajunul Craciunului se pun pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca sufletele celor raposati vin in aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si-si uda gura cu apa.

- In Ajunul Craciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casa, ca albinelor sa le mearga bine, si sa nu paraseasca stupul pe vremea roitului.

- In Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an.

- Dupa Craciun sa nu mai fie lasati copiii sa mai zica colindatul, ca fac bube.

- Acolo unde este datina de a taia porcul in ziua de Craciun, gospodinele pregatesc o mancare din carne macra de porc cu ceapa si slanina, din care sunt ospatati cei dintai dintre strainii ce le calca pragul casei, acestei mancari i se spune "pomana porcului".

- In unele sate maramuresene se zice ca-i blestemata femeia care nu pune de Craciun pe masa fata de masa cu ciucalai, pe pereti sterguri tarcate (brodate) si pe pat perne cu fete tarcate.

- Cu o saptamana inainte de Craciun, in zona Codru din Maramures incep pregatirile pentru colindat, culminand in cele doua zile anterioare sarbatorii, cand se pregatesc mancarurile si se impodobesc interioarele locuintelor: masa cu fata brodata, fete de perne ornamentate, pe pereti se pun sterguri si blide ornamentate, crengi de brad, banita, busuioc, brebenoc.

- Aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite.

- Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc.

- La cele trei sarbatori mari - Craciun, Paste si Rusalii - sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de argint si vei fi banos.

- Nu e bine ca in Ajunul Craciunului sa fie pus pe masa mai intai rachiul, pentru ca nu el are intaietate in aceasta seara, ci bucatele.

- Daca visezi grau verde in postul Craciunului e semn bun ca anul care vine are sa fie manos in toate.

- In Ajunul Craciunului se leaga pomii cu paie, pentru ca acesti pomi sa lege rod bogat.

- In Ajunul Craciunului se ung painile pe deasupra cu muruiala de faina de grau, ca ele sa nu crape, iar cu muruiala care a ramas, se ung pomii din gradina, ca ei sa fie in vara incarcati de roade.

- In Ziua de Craciun nu se matura in casa, ci a doua zi, si dupa ce ai maturat du gunoiul acela la pomi, ca-i ajuta sa fie roditori.

- Pomul Craciunului imbraca in sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumparate din oras. Cel mai raspandit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sarma, imbracate in hartie colorata, peste ele sunt trecute sfori din ata de fuior pe care sunt insirate boabe de fasole alba.

- In alte sate se facea pom impodobit cu paie de grau taiate scurt si insirate pe sfoara, delimitate de floricele de porumb. Fasolea alba simboliza "curatirea sufletului". Unii locuitori preferau pomul de vasc, pe care se aplicau panglici de hartie colorata.

- In Ajunul Craciunului se da copiilor sa manance bostan, ca sa fie grasi peste an.

- In Bucovina, colacii Craciunului se faceau in forma de 8 si se pastrau pana primavara cand se afumau si se tamaiau boii si plugul inainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mancati de plugari in tarina.

- In anumite sate din Transilvania se pune, in Ajunul Craciunului, pe un scaun, in tinda casei, fan si pe el un colac si in jurul colacului un numar de coci corespunzator numarului de animale din gospodarie. Cocii se dadeau la animale impreuna cu fanul ca sa se inmulteasca si sa fie "an bun".

- In seara de 23 spre 24 decembrie, pana dupa miezul noptii si in unele locuri pana la ziua, cete de copii merg din casa in casa cu colinda: Mos-Ajunul, Buna-dimineata, Colindisul sau Buna-dimineata la Mos-Ajun. In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire.

- Prin unele parti, baietii, dar mai cu seama cantaretii bisericesti umbla cu icoana in ziua de Ajunul Craciunului - o icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos in mijlocul staulului.

- Oamenii, cand se dau la baut rachiu sau vin in sarbatorile Craciunului, nu zic ca beau, ci ca se cinstesc.

- In unele parti, cand este aproape de a se revarsa zorile, colindatori cu lautari sau fara lautari pleaca pe la casele gospodarilor instariti si le canta la fereastra un cantec sau mai multe, aceste cantece numindu-se "zori", spunandu-se ca atunci "canta zorile".

- Prin Transilvania, se intelege sub numele de "zorit" datina de a se canta colinde de catre feciori si oameni insurati la "zoritul" in ziua de Craciun.

- Incepand cu intaia zi de Craciun si in urmatoarele zile ale acestei sarbatori, copiii umbla cu Steaua, cantand colinde de stea prin care vestesc nasterea lui Iisus Hristos.

- "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui lisus Hristos, siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul si adesea infruntarea necredintei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

- Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Craciun si Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune in "Descrierea Moldovei" ca "Turca este o joaca iscodita inca din vremurile batrane, din pricina ciudei si scarbei ce o aveau moldovenii impotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia umbla tinerii incepand de la Ignat si sfarsind cu zilele Craciunului si prin unele parti in ziua de Sf. Vasile pana seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia il poarta unul dintre tinerii mascati.

- Despre cei Trei Crai de la Rasarit sau Magii calatori se spune ca au venit sa se inchine lui lisus, dupa unii din Arabia Fericita, iar dupa altii din Persia. Traditia ne arata ca ei se numesc: Melchior, Gaspard si Balthazar.

- Datina impodobirii bradului de Craciun pare a fi de obarsie germana, asa cum este si cantecul "O, brad frumos!". In Germania, aceasta sarbatoare este cunoscuta sub numele de Cristbaum.

- Impodobirea Pomului de Craciun a patruns din Alsacia in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, precum si in Tarile de Jos, Spania, Italia, Elvetia. Tot pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta datina se intalneste in casele nemtilor din orasele romanesti si apoi se raspandeste pe cuprinsul tarii, odata cu cantecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)

- Despre Mos Ajun se spune ca a fost baciul aflat in slujba lui Mos Craciun, stapanul staulului unde Maica Domnului l-a nascut pe lisus Hristos.

- Colinda a dobandit o destinatie precisa ca forma de magie benefica, ea marcand rodnicia campurilor, sporul animalelor, domestice, cresterea copiilor, implinirea prin casatorie a tinerilor, pacea si tihna batranilor, influentarea, in sens pozitiv, a vietii oamenilor si a naturii.

- Vinul era in unele regiuni ale tarii si simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. In momentul solemn al casatoriei li se toarna vin peste mainile lor impreunate, simbolizand puterea vietii, trainicia si fericirea noii familii.

- "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sarbatoarea Craciunului, din care s-a baut candva in momente solemne, la botez , la cununie, si care reprezenta un bun al familiei, transmitandu-se din generatie in generatie. La origine are un inteles magic, proprietati curative, unele dintre astfel de pahare poarta inscriptii cu caracter misterios.

- A doua zi de Craciun se reia jocul duminical intrerupt vreme de sase saptamani, si tot atunci fetele, pe alocuri si flacaii, isi fac intrarea in ceata fecioreasca.

- Crucea sau troita ridicate la hotarul satului au menirea sa consacre caracterul sacru al locului, sa delimiteze si sa apere spatiul propriu satului de fiinte demonice si totodata si comunitatile pe care le adapostesc.

- Fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc. Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au anumite semnificatii: afinul semnifica nevoia de libertate; alunul - bunatate, sinceritate; bradul - teama de suferinta; castanul - teama nevinovata; frasinul - amabilitate; gorunul - noroc surprinzator; liliacul - iubire; marul -invidie, nedreptate; maslinul - pace si impacare; mesteacanul - fericire in familie; nucul - insanatosire; paltinul - atentie la libertatea pe care o ai; piersicul - dificultati; plopul - prietenie, devotament; prunul - fagaduieli uitate; salcia - respect; salcamul - pudoare; socul - pierderea unui prieten; stejarul - iubire sincera; teiul - iubire conjugala; ulmul - prietenie trainica; visinul - lipsa de initiativa; vita de vie - petrecere; zmeurul - discordie.

- Semnificatiile populare ale unor flori: albastrelele - delicatete; brandusa - regret; bujorul - rusine ; busuiocul - saracie; crinul - iubire ideala; garoafa - iubire patimasa; ghiocelul -nadejde; iasomia - bucurie; laleaua - reusita deosebita; lacrimioara - noroc si prosperitate; liliacul - iubire care se naste; macul - liniste, sanatate; margareta - candoare; narcisa - egoism, amor propriu; nufarul - raceala in iubire; nu-ma-uita - bucurie efemera; odoleanul - gelozie, cearta; sulfina - noutate; vioreaua - aventura primejdioasa; trandafirul - iubire si frumusete.

- Aduc noroc si se ofera ca dar: paharul de cristal, salul, vioara, manusile, lampa (veioza), tabloul inramat, blana frumoasa, medalia gravata, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri dulci.

- Nu aduc noroc si nu se ofera cadou: cutite, calimara, valiza, creion, cuie, pila de unghii, centura, fular, umbrela, oglinda, batista, ace de cravata, ace de par, parfumuri cu mirosuri violente, perle negre, farfurii, papuci.

- In noaptea Anului Nou, in Tara Chioarului, fetele ies in ograda si numara noua stele si daca a noua stea este mai stralucitoare inseamna ca si ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea sa-i aduca ursitul.

- La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de sarbatori, il tin pe varful capului, se aseaza pe taietor si asteapta sa auda un sunet dintr-o directie oarecare si din ce parte vine sunetul, in acea parte isi va gasi ursitul.

- In Tara Oasului, in vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se inrosesc, se mulg oile peste ele, crezandu-se ca oile "stricate", care nu dau lapte, se vindeca datorita functiei magice a fierului.

- In tinda casei se pune un vas de grau ca sa treaca colindatorii peste el, apoi graul se da la pasari si la animale, "sa fie cu spor ca si colindatorii".

- In Ajunul Craciunului, in unele parti se umbla de catre dascali tineri bisericesti cu icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos. Intrand in casa, icoana este tinuta la piept de catre dascali cantand troparul Nasterii Mantuitorului.

- In Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba portile unor sateni care s-au certat in cursul anului, determinandu-i astfel sa vorbeasca si sa se impace.

- In ziua de Craciun nu se scoate gunoiul afara decat a doua zi, deoarece daca-l arunci "iti arunci norocul!"

- In partile Muscelului se crede ca primele patru zile, incepand cu 24 decembrie, corespund in ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavara, a doua de vara, a treia de toamna si a patra de iarna, si cum va fi vremea in aceste zile asa vor fi si anotimpurile.

- In seara de Craciun, in satele maramuresene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne si solduri, si usile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele sa nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung si oamenii pe frunte, pe spate, la coate si la genunchi, precum si usile si ferestrele casei pentru a indeparta demonii noptii.

- In dimineata de Craciun e bine sa ne spalam cu apa curata, luata dintr-un izvor sau fantana in care punem o moneda de argint, pentru ca tot anul sa fim curati ca argintul si feriti de boli.

- In noaptea de Craciun nu-i ingaduit nimanui sa doarma in grajduri, deoarece in acea noapte boii vorbesc unii cu altii, in limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut in iesle si incalzit de vite cu suflarea lor.

- In zonele Fagaras si Mures este obiceiul ca de Anul Nou sa se puna pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete si feciori sau perechi de fete si feciori intra pe rand in casa si intorc fiecare dintre ei cite o farfurie si ce se afla sub farfurie le arata ca asa le va fi ursitul(a) sau ca asa le va fi norocul daca se vor casatori: oglinda = mandrie; paharul de tuica = bautor; painea = bogatie; carbunele = negru la suflet; sarea = saracie; creionul = domn; bani = avutie. Se face haz de aceste preziceri.

- Se crede ca in timp ce omul stranuta, ii intra sau ii iese prin nari un duh rau sau o particica din suflet. De aceea, pentru a nu se intampla ceva rau celui ce stranuta, se recurge la rostirea unei urari: "Doamne ajuta!", "Sa-ti fie de bine!", "Sanatate!".

- Cand stranuti de mai multe ori la rand e semn ca vei face chef.

Semnificatiile unor intamplari:

- Ai noroc:

     - daca versi vin pe masa

     - daca rastorni cutia de chibrituri

     - daca atingi cocoasa unui cocosat

     - daca strici un pahar de culoare alba

     - daca iti tiuie urechea stanga

     - daca dai pomana unui sarac.

Diferite superstitii:

- Painea sa nu se puna cu coaja de jos in sus ca trage a saracie.

- Daca cineva bea ceai si varsa din el din intamplare, e semn bun.

- Cand te mananca palma dreapta e semn ca vei da bani altei persoane, iar daca te mananca palma stanga inseamna ca vei primi bani.

- Femeia care poarta cercei schimbati, adica unul de la o pereche si altul de la alta, e semn ca isi va schimba si barbatul.

- Daca porti o camasa pe dos e semn ca ti se intoarce norocul spre rau.

- Cand cineva isi musca limba e semn ca cineva il vorbeste de rau.

- Daca la masa se varsa vin din pahar din greseala inseamna ca va fi veselie.

- Cand cocosul canta in fata usii sau a ferestrei vesteste sosirea unor musafiri.

 

 

Semne de timp:

- Daca inceputul lui decembrie va fi geros, tot asa va fi vremea zece saptamani.

- Cand cainii latra la luna, urmeaza ger mare.

- Cand porcii de ingrasat mananca bine, va fi timp senin.

- Dupa o iarna grea, urmeaza un an manos.

- Zapada multa si gerul din decembrie vestesc grau si bucate din belsug.

- Gaste salbatice multe sunt vestitoare ale iernii grele.

- De va ploua la inceputul lunii noiembrie, saptamana Craciunului va fi geroasa.

- Neaua multa de pe pomi insemna muguri putini pe pomi in primavara.

- Ianuarie cald nu e semn de an manos.

- Ianuarie uscat si geros aduce Faur umed.

- Cand se trag norii spre miazazi, urmeaza frig, iar cand e spre miazanoapte, caldura.

 

 

Cum sa ne imbracam de sarbatori - semnificatiile unor culori

- Alb - liniste, inocenta, virtute, castitate, impacare
     - caracterizeaza persoanele expansive, suave, puritane.

- Albastru - liniste, satisfactie, tandrete, iubire, afectiune
     - caracterizeaza persoanele concentrice, pasive, senzitive, perceptive, unificative

- Galben - aspiratie, originalitate, veselie, spontaneitate
     - caracterizeaza persoanele active, proiective, expansive, investigative.

- Gri - melancolie, tristete, plictiseala
     - caracterizeaza persoanele deprimate, inchise, cu tendinte de izolare, cu stare de amaraciune.

- Negru - sobrietate, tristete, doliu, singuratate, despartire, moarte

- Portocaliu - exprima dorinta, excitabilitate, dominanta, erotism
     -  este specifica pesoanei active, ofensive, competitive, sociabile.

- Rosu - vointa, dominanta, ardoare, erotism, actiune, insufletire
     - specifica persoanei active, excentrice, autonome, locomotorie, dominatoare, erotice, competitive.

- Verde - concentrare, renastere, siguranta, indrazneala, abstinenta, autoevaluare, persistenta
     - caracterizeaza persoanele pasive, defensive, autonome, retinute, posesive, imuabile.

CITEZ SURSA: Site-ul www.crestinortodox.ro.